Deşi securitatea privată este o activitate cu o lungă istorie în spate, atât în România dar inclusiv pe plan internaţional ea a cunoscut o dezvoltare la scară mare relativ recent şi anume doar în ultimele 2-3 decenii. Începând cu sfârşitul anilor ’70, în ţări occidentale, în special în spaţiul anglo-saxon serviciile de securitate privată, fie că e vorba de instalări de sisteme de securitate, fie de serviciile prestate cu agenţi de securitate, acestea au devenit din ce în ce mai cerute, s-a format o piaţă consistentă, au apărut şi s-au dezvoltat mari corporaţii în domeniu, s-au investit din ce în ce mai
mulţi bani în cercetarea şi dezvoltarea de noi echipamente, tehnologii, servicii. Practic în aceşti ultimi ani, securitatea privată a trecut de la stadiul de activitate economică neesenţială, de mică importanţă, la stadiul de adevărată industrie la scară planetară. Cauzele care au generat această dezvoltare galopantă şi într-o perioadă relativ scurtă sunt multiple
iar literatura de specialitate menţionează în special creşterea criminalităţii şi deficitul de capabilitate al structurilor poliţieneşti în special în condiţiile în care acestea trebuie să aloce tot mai multe resurse către criminalitateade mare pericol social respectiv, crima organizată şi terorismul. Însă cea mai importantă contribuţie la creştereaspectaculoasă a industriei de securitate privată este atribuită dezvoltării fără precedent a proprietăţii private,
dezvoltare care s-a produs tot în ultimele 2 decenii ale secolului 20, atât în ţările dezvoltate dar şi în ţările în curs de dezvoltare. În principal creşterea în volum a proprietăţii private are la bază procesul de privatizare accelerată care a avut loc în anii ‘80 în unele ţări occidentale începând cu Statele Unite şi Marea Britanie, dar şi în ţările fostului lagăr socialist în anii ’90, după schimbarea de regim politic. În legătură cu fenomenul dezvoltării proprietăţii private este pusă şi apariţia şi proliferarea „spaţiilor private la scară mare” cum sunt denumite generic spaţiile comerciale de dimensiuni mari precumsupermarket-urile şi mall-urile şi care, deşi au statut de proprietate privată ele practic sunt spaţii deschise publicului larg, problematica de securitate generată de această situaţie fiind deosebit de complexă. În aceeaşi categorie se pot încadra şi stadioanele de fotbal şi alte locaţii private în care au loc manifestări sau evenimente
publice la care se creează aglomerări de persoane. Evident acest surplus de proprietate privată a creat o cerere masivă pentru servicii de securitate, cerere pe care structurile poliţieneşti de stat nu o puteau şi nu o pot satisface şi care în mod firesc a fost acoperită de un număr tot mai mare de furnizori de securitate privată. Creşterea nevoii de servicii de securitate s-a manifestat nu numai din punct de vedere cantitativ ci şi în planul complexităţii, o complexitate crescută la care serviciile de securitate trebuie să răspundă, complexitate determinată de specificaţiile şi particularităţile fiecărui client în parte şi a riscurilor cu care acesta se confruntă. În acest context industria de securitate privată a trebuit să se dovedească aptă şi să facă faţă acestei cereri complexe şi de aici o mare versatilitate a acestei industrii
care a dezvoltat şi dezvoltă o varietate largă de servicii şi produse, furnizate atât de firme mono-specializate
dar şi de companii cu un grad mare de diversificare. Chiar dacă avem de-a face cu această varietate de servicii
şi produse de securitate sau combinaţii ale acestora, în general furnizorii de securitate sunt împărţiţi în
mod tradiţional în două mari categorii respectiv firmele care furnizează servicii de securitate bazate pe resursa
umană denumite popular şi firme de pază sau guarding şi companiile care livrează într-o formă sau alta, tehnologie
de securitate. Această segregare se fundamentează nu numai pe diferenţa dintre produsele sau serviciile livrate ci şi
pe competenţele şi calificările diferite reclamate de cele două domenii distincte ale industriei de securitate
privată. De pildă, dacă în ceea ce priveşte firmele de pază, competenţele esenţiale ţin în special de managementul
resurselor umane, de planificare şi organizarea operaţiunilor şi proceselor, în ceea ce priveşte furnizarea de tehnologie de securitate, această activitate se bazează în special pe competenţe tehnicoinginereşti, pe cunoştinţe de proiectare şi managementul proiectelor. În general aceste două categorii de servicii nu sunt neaparat concurente ci mai degrabă complementare. Practic se poate vorbi de o paradigmă operaţională, în care firmele de tehnică de securitate furnizează componenta de protecţie, detecţie, alarmare în timp ce firmele de pază asigură operarea şi reacţia. Clasificarea în firme de pază şi firme de tehnică de securitate bazată pe criteriul tipului de serviciu oferit şi în subsidiar pe competenţele de bază, deşi în mare măsură este utilă în special în planul reglementării legale a domeniului, nu este întotdeauna şi relevantă şi asta mai ales din punctul de vedere al utilizatorului final. Sunt câteva argumente care susţin această lipsă de
relevanţă în ceea ce priveşte apartenenţa unui furnizor de securitate la o categorie sau alta. În primul rând, există o tendinţă naturală a pieţii să favorizeze furnizorii de tip „one stop shop” cu alte cuvinte utilizatorii sunt mai degrabă tentaţi sa achi-ziţioneze toate produsele şi serviciile inclusiv cele de securitate de la un singur furnizor în loc să
apeleze la furnizori diferiţi specializaţi doar pe un anumit domeniu.
Deşi securitatea privată este o activitate cu o lungăistorie în spate, atât în România dar inclusiv pe planinternaţional ea a cunoscut o dezvoltare la scară marerelativ recent şi anume doar în ultimele 2-3 decenii.Începând cu sfârşitul anilor ’70, în ţări occidentale,în special în spaţiul anglo-saxon serviciile de securitateprivată, fie că e vorba de instalări de sisteme de securitate,fie de serviciile prestate cu agenţi de securitate,acestea au devenit din ce în ce mai cerute, s-a formato piaţă consistentă, au apărut şi s-au dezvoltat maricorporaţii în domeniu, s-au investit din ce în ce maimulţi bani în cercetarea şi dezvoltarea de noi echipamente,tehnologii, servicii. Practic în aceşti ultimi ani,securitatea privată a trecut de la stadiul de activitateeconomică neesenţială, de mică importanţă, la stadiulde adevărată industrie la scară planetară.Cauzele care au generat această dezvoltaregalopantă şi într-o perioadă relativ scurtă sunt multipleiar literatura de specialitate menţionează în specialcreşterea criminalităţii şi deficitul de capabilitate al structurilorpoliţieneşti în special în condiţiile în care acesteatrebuie să aloce tot mai multe resurse către criminalitateade mare pericol social respectiv, crima organizatăşi terorismul.Însă cea mai importantă contribuţie la creştereaspectaculoasă a industriei de securitate privată esteatribuită dezvoltării fără precedent a proprietăţii private,dezvoltare care s-a produs tot în ultimele 2 deceniiale secolului 20, atât în ţările dezvoltate dar şi în ţărileîn curs de dezvoltare. În principal creşterea în volum aproprietăţii private are la bază procesul de privatizareaccelerată care a avut loc în anii ‘80 în unele ţări occidentaleîncepând cu Statele Unite şi Marea Britanie, dar şi înţările fostului lagăr socialist în anii ’90, după schimbareade regim politic. În legătură cu fenomenul dezvoltăriiproprietăţii private este pusă şi apariţia şi proliferarea„spaţiilor private la scară mare” cum sunt denumitegeneric spaţiile comerciale de dimensiuni mari precumsupermarket-urile şi mall-urile şi care, deşi au statutde proprietate privată ele practic sunt spaţii deschisepublicului larg, problematica de securitate generată deaceastă situaţie fiind deosebit de complexă. În aceeaşicategorie se pot încadra şi stadioanele de fotbal şi altelocaţii private în care au loc manifestări sau evenimentepublice la care se creează aglomerări de persoane.Evident acest surplus de proprietate privată a creato cerere masivă pentru servicii de securitate, cerere pecare structurile poliţieneşti de stat nu o puteau şi nu opot satisface şi care în mod firesc a fost acoperită de unnumăr tot mai mare de furnizori de securitate privată.Creşterea nevoii de servicii de securitate s-a manifestatnu numai din punct de vedere cantitativ ci şi în planulcomplexităţii, o complexitate crescută la care serviciilede securitate trebuie să răspundă, complexitatedeterminată de specificaţiile şi particularităţile fiecăruiclient în parte şi a riscurilor cu care acesta se confruntă.În acest context industria de securitate privată a trebuitsă se dovedească aptă şi să facă faţă acestei cereri complexeşi de aici o mare versatilitate a acestei industriicare a dezvoltat şi dezvoltă o varietate largă de serviciişi produse, furnizate atât de firme mono-specializatedar şi de companii cu un grad mare de diversificare.Chiar dacă avem de-a face cu această varietate de serviciişi produse de securitate sau combinaţii ale acestora,în general furnizorii de securitate sunt împărţiţi înmod tradiţional în două mari categorii respectiv firmelecare furnizează servicii de securitate bazate pe resursaumană denumite popular şi firme de pază sau guardingşi companiile care livrează într-o formă sau alta, tehnologiede securitate.Această segregare se fundamentează nu numaipe diferenţa dintre produsele sau serviciile livrate ci şipe competenţele şi calificările diferite reclamate decele două domenii distincte ale industriei de securitateprivată. De pildă, dacă în ceea ce priveşte firmele depază, competenţele esenţiale ţin în special de managementulresurselor umane, de planificare şi organizareaoperaţiunilor şi proceselor, în ceea ce priveştefurnizarea de tehnologie de securitate, această activitatese bazează în special pe competenţe tehnicoinginereşti,pe cunoştinţe de proiectare şi managementulproiectelor.În general aceste două categorii de servicii nu suntneaparat concurente ci mai degrabă complementare.Practic se poate vorbi de o paradigmă operaţională, încare firmele de tehnică de securitate furnizează componentade protecţie, detecţie, alarmare în timp ce firmelede pază asigură operarea şi reacţia.Clasificarea în firme de pază şi firme de tehnică desecuritate bazată pe criteriul tipului de serviciu oferit şi însubsidiar pe competenţele de bază, deşi în mare măsurăeste utilă în special în planul reglementării legale a domeniului,nu este întotdeauna şi relevantă şi asta maiales din punctul de vedere al utilizatorului final.Sunt câteva argumente care susţin această lipsă derelevanţă în ceea ce priveşte apartenenţa unui furnizorde securitate la o categorie sau alta.În primul rând, există o tendinţă naturală apieţii să favorizeze furnizorii de tip „one stop shop”cu alte cuvinte utilizatorii sunt mai degrabă tentaţisa achi-ziţioneze toate produsele şi serviciile inclusivcele de securitate de la un singur furnizor în loc săapeleze la furnizori diferiţi specializaţi doar pe unanumit domeniu.
Prin definiţie economia de piaţă nu are o evoluţie liniară ea prezintă perioade de creştere (boom economic) şi perioade de scădere (recesiune/declin economic) cu ciclicitate variabilă. În perioadele de creştere noile tehnologii se pot exprima facil investiţiile fiind masive şi generând profituri previzibile. Pe perioadele de creştere economică toate clasele sociale au beneficii (venituri mai mari, servicii mai multe şi mai diverse, condiţii de viaţă mai bune) iar societatea în ansamblul ei ajută la creşterea economică prin consum. Un cerc, benefic din punct de vedere economic, pus în mişcare de cererea în creştere pentru bunuri şi servicii susţinut de venituri stabile în creştere şi ele creeaza un climat social favorabil. O observaţie importantă este că în perioadele de creştere economică numărul şi gravitatea actelor antisociale (infracţiuni şi în special cele cu violenţă este redus). Nu înseamnă că acestea dispar dar numărul lor este semnificativ mai mic aşa cum ne arată statisticile. Din rapoartele organelor abilitate observăm practic o dublare a infracţiunilor comise cu violenţă în 2009 comparativ cu 2008. România din punct de vedere economic plecând de la o economie centralizată nu avea altă soluţie decât de creştere. Conjuctura externă fiind favorabilă, trecând peste convulsiile generate de schimbările politice, economia a crescut constant până la finalul anului 2008. Intrarea în recesiune a fost brutală în mod special în sectorul privat unde fiscalitatea excesivă combinată cu un climat economic global nefavorabil a condos la restructurări masive ale sectorului economic privat. Rata şomajului a crescut, cererea de bunuri şi servicii a urmat acelaşi curs astfel încât domeniul sistemelor de securitate a cunoscut o cădere globală de aproximativ 30% după cum arată studiile recente. Această stare de fapt îngrijoreaza deoarece în statele dezvoltate economic perioadele de criză afectează într-un grad mult mai mic sectorul serviciilor şi echipamentelor de securitate. Explicaţia este simplă, declinul economic duce la nemulţumiri sociale care la rândul lor produc o creştere
